29 iunie 2009
08 iunie 2009
Uite niste poze in care apare si o prietena a mea.
29 mai 2009
Presa din Romania
Presa porcină
de Cristian Tudor POPESCU | 29 MAI 2009
Mi-a mai rămas să-mi dau demisia din presă. „Cel mai vândut ziar din România”, aşa scrie în capul foii numite Click. Ziar. Şi eu lucrez la un ziar. 20 de ani am lucrat la un ziar. Oricine îmi poate spune că sunt coleg cu mizeriile umane care iau leafă de la ziarele Libertatea, Click sau Cancan.
„Ea a adus virusul în România. Liliana Crişan, 29 de ani, a venit bolnavă din SUA împreună cu copiii”. (Click)
„Femeia care a adus gripa porcină la noi în ţară. A îmbolnăvit deja 40 de români? (text cu litere bubonice). Ultima oră: Virusul se extinde în Capitală!” (Libertatea)
„A fost depistată cu gripă porcină. Se plimbă liberă prin Bucureşti. Feriţi-vă!” (Cancan)
Aşa arată prima pagină a acestor publicaţii „citite” de un număr considerabil de români. Ele îndeamnă la baterea în cuie cu scânduri în cruce a uşii casei familiei Crişan, la alungarea doamnei Crişan din orice loc public, la lovirea ei profilactică cu pietre dacă o întâlneşti pe stradă. Copiii ei trebuie priviţi de ceilalţi copii ca nişte şobolani purtători de ciumă. E tratată mai rău decât o prostituată care a îmbolnăvit pe nu ştiu câţi de SIDA. Aici nici măcar nu mai e vorba de a respecta o minimă deontologie (ce ratinguri se fac prin băşcălirea în fel şi chip a acestui cuvânt) gazetărească, e vorba de a fi om sau gunoi. Liliana Crişan nu are nici o vină pentru că a contractat această boală pe teritoriul SUA. Îndată ce a ajuns în România, acuzând simptomele specifice, s-a prezentat la medic şi a trecut sub supravegherea autorităţilor medicale, împreună cu copiii şi persoanele cu care a intrat în contact. De altfel, a făcut o formă uşoară, fiind aproape de vindecare. Nimic nu poate opri însă setea de nenorocire a sus-zisei prese. Aidoma cutremurologilor de la televiziuni care la ultimul seism obişnuit, fără nici un fel de pagube, tânjeau după dărâmături şi morţi, aceşti porci sălbatici vor panică, vor epidemie în Capitală, vor nebunie şi moarte. Ei sunt răspândacii unei boli mai groaznice decât orice gripă. Îi dispreţuiam pe cei care publicau omagii lui Ceauşescu în presa de dinainte de ’89, dar ce sentiment rămâne pentru jurnaliştii de panică, sânge şi căcat ai zilei de azi?
Mă gândesc că i-aş întreba pe colegii mei întru jurnalism care trăiesc din stigmatizarea oamenilor nevinovaţi: dacă mama, sau sora, sau iubita ta ar fi în locul Lilianei Crişan? Dar e evident că aş fi făcut imbecil pe loc: păi, bineînţeles, dacă e vorba de unul de-ai mei, aş ţine ascunsă toată treaba, ce, m-am ţăcănit? Ce treabă am eu cu femeia asta, Crişan, dă-o în mă-sa, a venit cu boala pe ea, îmi face tiraj, citeşte lumea, vine banu’, sănătate!
Nu cred că ar fi de-ajuns să-mi dau demisia din presă. Ar trebui să demisionez din România, dar nici asta nu e de ajuns, ar trebui să demisionez din această bravă lume nouă care creşte în jurul meu ca un zid pictat de puşcărie sau de closet.
de Cristian Tudor POPESCU | 29 MAI 2009
Mi-a mai rămas să-mi dau demisia din presă. „Cel mai vândut ziar din România”, aşa scrie în capul foii numite Click. Ziar. Şi eu lucrez la un ziar. 20 de ani am lucrat la un ziar. Oricine îmi poate spune că sunt coleg cu mizeriile umane care iau leafă de la ziarele Libertatea, Click sau Cancan.
„Ea a adus virusul în România. Liliana Crişan, 29 de ani, a venit bolnavă din SUA împreună cu copiii”. (Click)
„Femeia care a adus gripa porcină la noi în ţară. A îmbolnăvit deja 40 de români? (text cu litere bubonice). Ultima oră: Virusul se extinde în Capitală!” (Libertatea)
„A fost depistată cu gripă porcină. Se plimbă liberă prin Bucureşti. Feriţi-vă!” (Cancan)
Aşa arată prima pagină a acestor publicaţii „citite” de un număr considerabil de români. Ele îndeamnă la baterea în cuie cu scânduri în cruce a uşii casei familiei Crişan, la alungarea doamnei Crişan din orice loc public, la lovirea ei profilactică cu pietre dacă o întâlneşti pe stradă. Copiii ei trebuie priviţi de ceilalţi copii ca nişte şobolani purtători de ciumă. E tratată mai rău decât o prostituată care a îmbolnăvit pe nu ştiu câţi de SIDA. Aici nici măcar nu mai e vorba de a respecta o minimă deontologie (ce ratinguri se fac prin băşcălirea în fel şi chip a acestui cuvânt) gazetărească, e vorba de a fi om sau gunoi. Liliana Crişan nu are nici o vină pentru că a contractat această boală pe teritoriul SUA. Îndată ce a ajuns în România, acuzând simptomele specifice, s-a prezentat la medic şi a trecut sub supravegherea autorităţilor medicale, împreună cu copiii şi persoanele cu care a intrat în contact. De altfel, a făcut o formă uşoară, fiind aproape de vindecare. Nimic nu poate opri însă setea de nenorocire a sus-zisei prese. Aidoma cutremurologilor de la televiziuni care la ultimul seism obişnuit, fără nici un fel de pagube, tânjeau după dărâmături şi morţi, aceşti porci sălbatici vor panică, vor epidemie în Capitală, vor nebunie şi moarte. Ei sunt răspândacii unei boli mai groaznice decât orice gripă. Îi dispreţuiam pe cei care publicau omagii lui Ceauşescu în presa de dinainte de ’89, dar ce sentiment rămâne pentru jurnaliştii de panică, sânge şi căcat ai zilei de azi?
Mă gândesc că i-aş întreba pe colegii mei întru jurnalism care trăiesc din stigmatizarea oamenilor nevinovaţi: dacă mama, sau sora, sau iubita ta ar fi în locul Lilianei Crişan? Dar e evident că aş fi făcut imbecil pe loc: păi, bineînţeles, dacă e vorba de unul de-ai mei, aş ţine ascunsă toată treaba, ce, m-am ţăcănit? Ce treabă am eu cu femeia asta, Crişan, dă-o în mă-sa, a venit cu boala pe ea, îmi face tiraj, citeşte lumea, vine banu’, sănătate!
Nu cred că ar fi de-ajuns să-mi dau demisia din presă. Ar trebui să demisionez din România, dar nici asta nu e de ajuns, ar trebui să demisionez din această bravă lume nouă care creşte în jurul meu ca un zid pictat de puşcărie sau de closet.
20 mai 2009
Spartans, prepare for glory!
Luni Business Standard a implinit doi ani.
Am fost al patrulea om adus in echipa editoriala, in 21 februarie 2007. Nu era primul start-up la care participam, dar in mod cert era cel mai mare. Inconstienta i-as spune acum. Daca as fi avut pe atunci idee cat vom munci cu toti... as fi mers pe exact acelasi drum :)
Au urmat trei luni de pregatiri, de interviuri in care sursele care auzeau de publicatie intrebau nepoliticos "CINE???". Si am petrecut zile in sir, cu totii, sunand si povestind despre proiectul "nostru". Sedinte de sumar in care toata lumea avea idei, nu aveam timp pentru cate idei aveam. Si cu cateva zile inainte de lansare, Adrian m-a intrebat daca vreau sa coordonez departamentul de Servicii Profesionale. Initial am zis da, apoi a inceput sa mi se faca teama. In seara dinaintea lansarii i-am spus ca mi-e teama. Mi-a spus, dupa ce saptamani in sir rasesem folosind replicile din filmul 300, ca sa ma pregatesc pentru glorie. Prepare for glory! Si am inceput ceea ce fusese pana atunci doar un proiect. Ca un bulgare. A devenit o avalansa, ca sa folosesc aceeasi descriere pe care Dan Apostol a folosit-o legat de lansarea Money Channel.
La petrecerea de lansare, Adrian a decis sa fiu si eu pe scena in timp ce isi tinea discursul. Mi s-a spus ca nu trebuie sa spun nimic. Numai ca nu a fost chiar asa. In fata acelor oameni, cineva a decis ca trebuie sa vorbesc. Asa ca am spus o gluma. Fara sa stiu ca eram live la Money Channel. Bine ca nu a fost un banc porcos... :)
Am avut, de atunci, si zile bune, si zile rele. In primele luni ni se lua curentul in sediul in Invierii. Si stateam cate o jumatate de ora fara pc-uri, fara aer conditionat, asteptand sa trimitem in tipar paginile intarziate. E bine ca suntem toti ok cu inima. Inima sus, spuneam la inceput.
Acum sunt, pur si simplu, mandra. O sa revin cu povesti cu Standard. Intre timp, multumiri celor care ne citesc si care ne-au dat incredere. Dincolo de trustul pe care il avem in spate, de planuri, de proiecte, de marketing, e vorba despre oameni. Cei care, cu inima sus, au venit in fiecare zi aici. Sunt mandra.
Am fost al patrulea om adus in echipa editoriala, in 21 februarie 2007. Nu era primul start-up la care participam, dar in mod cert era cel mai mare. Inconstienta i-as spune acum. Daca as fi avut pe atunci idee cat vom munci cu toti... as fi mers pe exact acelasi drum :)
Au urmat trei luni de pregatiri, de interviuri in care sursele care auzeau de publicatie intrebau nepoliticos "CINE???". Si am petrecut zile in sir, cu totii, sunand si povestind despre proiectul "nostru". Sedinte de sumar in care toata lumea avea idei, nu aveam timp pentru cate idei aveam. Si cu cateva zile inainte de lansare, Adrian m-a intrebat daca vreau sa coordonez departamentul de Servicii Profesionale. Initial am zis da, apoi a inceput sa mi se faca teama. In seara dinaintea lansarii i-am spus ca mi-e teama. Mi-a spus, dupa ce saptamani in sir rasesem folosind replicile din filmul 300, ca sa ma pregatesc pentru glorie. Prepare for glory! Si am inceput ceea ce fusese pana atunci doar un proiect. Ca un bulgare. A devenit o avalansa, ca sa folosesc aceeasi descriere pe care Dan Apostol a folosit-o legat de lansarea Money Channel.
La petrecerea de lansare, Adrian a decis sa fiu si eu pe scena in timp ce isi tinea discursul. Mi s-a spus ca nu trebuie sa spun nimic. Numai ca nu a fost chiar asa. In fata acelor oameni, cineva a decis ca trebuie sa vorbesc. Asa ca am spus o gluma. Fara sa stiu ca eram live la Money Channel. Bine ca nu a fost un banc porcos... :)
Am avut, de atunci, si zile bune, si zile rele. In primele luni ni se lua curentul in sediul in Invierii. Si stateam cate o jumatate de ora fara pc-uri, fara aer conditionat, asteptand sa trimitem in tipar paginile intarziate. E bine ca suntem toti ok cu inima. Inima sus, spuneam la inceput.
Acum sunt, pur si simplu, mandra. O sa revin cu povesti cu Standard. Intre timp, multumiri celor care ne citesc si care ne-au dat incredere. Dincolo de trustul pe care il avem in spate, de planuri, de proiecte, de marketing, e vorba despre oameni. Cei care, cu inima sus, au venit in fiecare zi aici. Sunt mandra.
01 mai 2009
15 aprilie 2009
Discutie la sedinta de sumar de azi
Subiect: Patronatele vor ataca in contencios administrativ...
"Ce inseamna contencios administrativ?"
"Pai exista mai multe tipuri de atacuri in instanta..."
"Daca divortez de barbat si il omor?"
"Daca divortezi, e civil. Daca il omori, e penal. Daca se da o lege sa fie omorat, e contencios administrativ"
Sa mai zica lumea ca nu analizam...
"Ce inseamna contencios administrativ?"
"Pai exista mai multe tipuri de atacuri in instanta..."
"Daca divortez de barbat si il omor?"
"Daca divortezi, e civil. Daca il omori, e penal. Daca se da o lege sa fie omorat, e contencios administrativ"
Sa mai zica lumea ca nu analizam...
13 aprilie 2009
Ziua in care te poti simti ca o printesa
Cu o mare intarziere pun niste comentarii despre Balul Vienez, eveniment organizat in fiecare an, in februarie, de JW Marriott.
Are rost sa spun cati oameni cu posibilitati financiare erau acolo si cati erau imbracati ca de Obor?
Mai bine povestesc despre salonul GV de la Plaza, unde am incercat sa ma coafez. Am cerut simplu si delicat, am primit complicat si oribil. Ca de obicei. Cand plecat de acolo, cu ochii in lacrimi, aveam atatea ace de par in freza incat am crezut ca detectorul de metale de la Casa Poporului, unde a avut loc evenimentul, va urla cand voi trece prin el. Oricum, acele au inceput sa cada din par deja pe drumul catre casa. L-am desfacut si l-am aranjat cu ajutorul... Danei Argesan. Prin a carei amabilitate am beneficiat de superbul machiaj. Rochia: Maria Lucia Hohan. De nota zece.
Si cu promo la Realitatea.
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)
